Știați că?

Într-un mm de placă depusă pe dinți, ce cântărește aproximativ 1 mg, se află peste 200 de milioane de bacterii. În cavitatea bucală se află mai bine de 350 de specii bacteriene, însă doar o parte din acestea au abilitatea de a coloniza suprafețele dentare proaspăt curățate. Colonizarea cu bacterii a suprafețelor dentare este un factor cheie în apariția bolii parodontale și a cariilor.

Detartrajul

Ce este?

Detartrajul este procedura prin care medicul îndepărtează cu meticulozitate depozitele dure depuse în jurul dinților, situate sub și supra gingival. Aceste depozite conțin placă bacteriană mineralizată din cauza salivei, a microorganisme patogene și a toxinelor eliberate. Tartrul este îndepărtat cu un aparat de detartraj ultrasonic și cu ajutorul instrumentarului manual.

De ce este necesar?

Tartrul se formează ca urmare a mineralizării plăcii dentare restante pe suprafețele dentare. Tartrul astfel format nu mai poate fi îndepărtat prin periaj, ci doar prin mijloace specifice. În cazul în care nu faceți o vizită medicului stomatolog în acest sens, riscați inflamații ale gingiilor, ce pot duce în timp la retracții gingivale, însoțite chiar de distrugerea suportului osos și de pierderea dinților.

Air flow

Ce este?

Air flow-ul este o metodă prin care se îndepărtează depozitele restante după detartraj sau depozitele supra gingivale din locurile greu accesibile, colorațiile dentare extrinseci (petele de cafea, tutun, ceai) prin intermediul unui jet format din aer, apă și pulbere specială pe bază de bicarbonat de sodiu. Este foarte util în igienizarea dentară periodică a purtătorilor de aparate ortodontice, permițând o curățare eficientă și rapidă.

De ce este necesar?

Air flow-ul este necesar pentru a completa detartrajul, în urma căruia pot rămâne particule mici de tartru, deci o suprafață dentară mai rugoasă la care bacteriile să adere mai ușor. Pe lângă efectul de curățare, air flow-ul are și un efect de lustruire și netezire a suprafețelor dentare, împiedicând astfel aderarea bacteriană. De asemenea, realizează și un masaj gingival ce stimulează vascularizația și troficitatea țesutului gingival.

La finalul tratamentului veți avea o senzație de prospețime, dinții vor fi strălucitori, iar respirația mult mai proaspătă.

Periajul profesional

Ce este?

Periajul profesional se realizează cu ajutorul unei periuțe sau a unei cupe de cauciuc, utilizând o pastă abrazivă specială.

De ce este necesar?

Este necesar pentru completarea detartrajului, având un rol asemănător cu al airflow-ului în lustruirea suprafețelor dentare și în îndepărtarea colorațiilor extrinseci.

Urmărește pagina de Facebook pentru a te putea înscrie la concurs. Marele premiu este pachetul Detartraj+Air flow+Periaj profesional.

Poți fi chiar tu câștigătorul. Succes!

Similar Posts